Deviant Login Shop  Join deviantART for FREE Take the Tour
About Literature / Hobbyist Member Raluca Trifan21/Female/Romania Group :iconroliterature: ROLiterature
Promoting romanian writers
Recent Activity
Deviant for 7 Years
Needs Premium Membership
Statistics 490 Deviations 1,146 Comments 30,109 Pageviews

Newest Deviations

Favourites

Groups

deviantID

TheColorsOFMyMind's Profile Picture
TheColorsOFMyMind
Raluca Trifan
Artist | Hobbyist | Literature
Romania
LIVE.LOVE.LAUGH.

Current Residence: Slobozia
Favourite genre of music: Rock
Favourite style of art: All
Favourite cartoon character: Eric Cartman-SP rulz
Personal Quote: "Transforma-te in cuvant ca sa nu te manance viermii"
Interests
  • Mood: Alienated
  • Listening to: TVD-POTF-The beautiful ones
  • Playing: Q&A
    Eu sunt vie si de fapt nu sunt nimic. Sunt ceva intr-un nimic ce l-am creat din vise si ura. Poate din disperarea de a ma adapta unui simplu vis, unei iubiri sau unui cosmar mai vechi de-al meu. Un somn de-al iernii, un microb ce sta sa piara intre un viitor si prezentul inecat. Intre determinarea si resemnarea unei vieti ce ma asteapta sau m-a asteptat. Un rand de vise, un ultim cuvant ce nu am apucat sa-l spun ori sa-l mimez. Poate ca lumea e departe de locul asta, ca nu mai ai cum sa crezi in vietile ce promit ori spun adevaruri demult plecate. Poate ca lumea nu mai e sigura ori inteligenta si eu am ramas uitarea si nu simbolul iubitilor (ori a celor ce s-au iubit). 
Am crezut in dragoste si iubire, de parrca nu m-ar fi asteptat nimic la capatul acelor momente. Ma uit la sevrajul meu, ma citesc ca si cum nu m-as cunoaste, ma plafonez ca tavanul de dragul de a intelege ce se intampla. Incerc sa sper ca de aici pot sa plec ori macar sa ma sting la fel cum strivesc tigara de scrumiera cea ingalbenita de strigatele mele absurde. Am crezut in salvare, in oamenii din jurul meu, in faptul ca nu mi-ar vrea raul niciodata. I-am pierdut pe toti intr-o secunda. La fel cum el m-a gasit si a incercat sa ma salveze sau sa ma omoare. Nici acum nu stiu si nici ca as vrea. Intrebarile mele au devenit raspunsuri. E mai simplu.
    Nu stiu cine a gresit sau iubit, cine a ratat iesirea, cine s-a dus prea departe sau a ramas in urma. Stiu doar ca viata mea s-a oprit pentru o secunda si eu am cazut de sus, fara sa inteleg. Am trait in prea multe lumi, in prea multe vieti, in prea mult scrum ori amagire. Am trait cand de fapt muream. Cand lupta a inceput, mi-am spus ca-s ca o boaba de fasole ori una de orez. Nici acum nu sunt sigura cine sunt, cand toata lumea pare a sti. Pare a fi greu si usor in acelasi timp. Am trait sentimentul unui om protejat si apoi am simtit durerea de a sta in fata unui proiectil, de a lua o bataie sora cu moartea sau moarta cu sora. Poate ca eu am declansat totul in nesimtirea mea ori nestiinta iluziei unui copil. 
    Speram ca pot mai mult, dar lucrurile pareau a nu se potrivi. Nu se potriveau pentru ca nu erau ceva adevarat sau nu imi pareau a fi cuvintele mele. Si cu fiecare cuvant ce-l adresez, cu fiecare pas ce-l fac spre cosmosul ce-mi este de fapt cosciug si par in ceafa, viata si moarte, semi-os, semi-viata, semi-etica; prea multe pereceptii. Propria-mi viata, propriu-mi studiu, proprii-mi idolii, prietenii ce i-am pierdut visand la muzica si la poezie ori proza. Ma intreb de ce am venit, de ce am plecat, de ce am intarziat, de ce am exagerat. Ma intreb de ce nu am auzit ori inteles. Ma intreb si stiu chiar si raspunsul. Am promis si nu am stiut sa ma tin sa ma tin de ele pentru ca traiam intr-o fantana de teroare ori ceva ce-mi semana a aventura. Un monstru neinteles poate sau o himera. Propriu-mi chip cioplit in paradisul ce distruge tot in jurul nostru. M-as compune si descompune de milioane de ori daca as stii ca mi-as repara greselile. Pe ale mele si pe ale ei, pe ale lor, pe ale lui atunci cand credeam ca locul asta e de fapt locul unde suntem doar cuvinte. Acum stiu ca e mai mult decat atat. Ca e o reactie in lant, ca nu poti sa fugi de sufletul ce l-ai banuit ori chinuit nestiind ce se intampla. Imi vad greselile rand pe rand cum se afiseaza. Si stiu ca v-a fi mai mult de atat. O simt pe pielea mea. Pe ale noastre, ale lumii ce s-a speriat cand a realizat ca a venit sfarsitul. A lumii ce lupta sa-si aduca aminte.
     Am crezut ca sunt artist. Sau poate ca am fost pentru o secunda. Dar cand lumea a incetat sa mai creada in mine ori eu am incetat sa mai cred in ei, minciunile au inceput sa apara. Am fost om ca mai apoi sa devin o fiara, un buldozer. Si i-am vazut pe cei fragili prabusindu-se in urma mea. Ma saturasem de minciuni, recunosc, de viata pe care nu am stiut sa o traiesc, pe care am ratat-o crezand ca am sa o scot la capat. Am crezut in puterea de a fi un om mai bun, de a nu rata. Am zis ca ma las de toate, ca am sa tac. Mi-am promis inceputuri, fericire, liniste, pace. Dar astea erau tot numere ce duceau spre infinit. Am trait viata altora de frica sa o traiesc pe a mea. Mi-am zdrobit oasele de suflet, mintea de rahat, imperiul de nestiinta. Consecintele se vor afisa rand pe rand, pe repeat, la fel cum nu am stiut dificultatea a ceea ce faceam ori diferenta dintre bine si rau. Am crezut in mine la fel cum a crezut in voi. Si m-am gasit de fiecare data in pragul usii, asteptand sa se intample ceva. Si cand am avut sansa de a pleca, de a lupta, de a nu lasa dezastrul in mana altora, am ales sa raman. Stiam ca fara mine le va fi mai bine. Inca mai cred asta. 
N-am stiut ca sfarsitul a ceva ce imi parea partial real e atat de aproape. Nu am stiut langa cine trebuie sa stau sau unde sa ma opresc. Nici acum nu stiu. Am sa o numesc inertie, la fel ca data trecuta. Voi incerca sa spun ce nu am putut spune. Cred intr-un fel de sinceritate, poate intr-una ca mine, fara intentii rele ori bune, dar una care sa stie sa vada diferenta intre cand trebuie sa spui stop. Sa vezi linii trasate, sa vezi coordonatele si desenele unui suflet care nu a stiut sa ierte ori sa desluseasca tainele artei lor. Iluzie si deziluzie, ambele sub acelasi acoperis, sub acelasi om, sub peretii ce s-au prabusit inauntrul meu, in ambitia mea de a lupta. Am crezut in cuvinte, in discutii fara sens, in ochii celorlalti care ar fi trebuit sa fie sinceri. 
    Se pare ca e mereu ceva sub toate astea, ca toate vin si pleaca, ca ei si-au strans bagajele si au plecat spre spatii pe care eu nu am sa le cunosc ori intelege. Poate ca eu eram ceva ce nici macar eu nu intelegeam. "The children of a lesser god" suna abrupt ori poate ca a science fiction. Am crezut mereu ca fierul dintre mine si viata pe care o trag cand intr-o parte cand in alta, care ma pune ba in genunchi si ma lasa sa zac pe marginea sansei si a santului ce mi l-am sapat cu buna stiinta. M-am certat cu luna, cu planetele, cu astrologi si experti in domeniile lor, cu stele, cu prieteni, cu cei ce n-au inteles ca eu de fapt inccercam sa fiu acolo, sa fiu parte din eul pe care nu am stiut sa-l cunosc. Am vrut sa cred in povestile altora sau cel putin in ideea ca viata imi va oferi si mie un scop. Insa le vad frica.. Imi pun cartea pe masa si in secunda foilor ce ard in fata ochilor mei, semnul "stop" apare. Optiunea a disparut! La ce bun? Capul meu repeta mereu acelasi vers "you could/n\t/ have prevented this". (E pe doua voci, dar cred ca asta inseamna sa devii bipolar-sau oare am fost de la bun inceput?!) Am vrut sa fiu ce mi s-a cerut, dar in X zi am cazut peste bordul egoismului pe care te-ai straduit sa mi-l poleiesti pe chip. Vrut-am sa fiu prea multe lucruri, in prea multe locuri, sa vad castele si vise implinite. Basmele copilului ce s-au stins intre mine si tine. Realitatea s-a sfaramat in plina viata si implinire. Ne-am spulberat in praf de stele, praf turmentat de limite, de pozitic si negativisim. 
    Am depasit speranta de a fi trait o lupta si nu un razboi. Am crezut ca stiu ce-i mai bine si v-am ranit. Dar lucrurile sunt diferite acum, nu crezi!? Traim in oglinzile a ceea ce simtim si ceea ce suntem. Perspectivele unui trecut si ale unui viitor absurd de trist. Istoria unui suflet, a numelui, a sti cand sa te opresti si cand sa sapi dupa raspunsuri care nu exista. Nu am cunoscut limitele altora. Le-am stiut doar pe ale mele. Aceleasi limite pe care le-am depasit din nestiinta, dintr-un vis pseudo- 'atotstiitor' ori a ultimelor cuvinte pe care ni le-am opus unei frici. Am crezut in testul meu de a ma tine langa cei care au razbit si am pierdut pariul cu mine. Nu te-nvinuiesc, nici macar nu sting luminile. Le las sa imi aduca sfarsitul, moartea ori un fel de intelegere. Poate ca asta sunt de fapt, o ramasita a vietii noastre. Nu regret, sa stii. Cred ca fiecare isi va gasi drumul. 
    Pe mine sa nu ma uitati, sa va aduceti aminte de altarul ce l-am construit. Sper sa fi fost de ajutor si nu o povara. Sa ma intelegeti, chiar daca doar partial. Sa ma iertati, caci eu nu am stiut sa ma iert. Mi-am ratat si m-am ratat. Ma inchin voua, celor ce nu ati plecat, celor ce m-ati acceptat. M-am lungit prea mult cu astea. M-am simtit vie azi, dar maine nu exista deocamadta. 
Mi-am gasit inspiratia intr-o oglinda. Nici macar nu stiu cui apartine. Sau poate ca parte din mine stie, dar nu intelege. La fel cum nu i-am inteles cand au incercat sa ma salveze ori sa ma arunce de pe marginea prapastiei. Ma simt blestem, apoi binecuvantare. E muzica, ori ce inghit la fiecare masa si pretul a ceea ce am creat. Incerc sa pasesc afara, dar nu mai pot. Incerc sa ma imbrac si raman in pragul usii, frumos aranjata sau cel putin asa ma vad eu. Se pare ca cei din jurul meu incearca sa-mi spuna ca de fapt ce vad e doar ceea ce vreau eu sa vad. Ca nu sunt cine pretind ca sunt, ca sunt un altcineva. Desi, la un moment dat, parte din mine a acceptat asta sau a facut un soi de confesiune. Ma ascund intre mine si casetele vechi ale unei iubiri ce n-a stiut sa fie sau sa se sincronizeze. Ba esti prea mica, ba esti prea ingamfata, ba prea timida, ba ai ajuns prea tarziu. Vorbesc cu mine, cu tine cand te ascult (oricine ai fi). Asta pentru ca restul oamenilor par a fi mult prea prinsi intre vietile a celor ce au fost si vor fi. Stiu ca o sa fie greu sa iubesc sau sa imi gasesc locul intr-o lume stranie, una pe care nu o inteleg intrutotul, una care ma vede altfel decat ma vad eu.
    Am spus prea multe poate. Fara noima ori poate chiar fara adevar. Pentru mine sunt reale azi. Maine poate nu vor mai fi. Si poate ma voi trezi in fata consecintelor a ceea ce am creat. Asa imi spune piesa ce m-a facut sa zambesc pentru o secunda ori un secol (depinde de unde te uiti la povestea asta). Nici eu nu stiu. N-am stiut sa ma opresc din a scrie aici. Poate din cauza mastii ce imi mascheaza 'lenea si indiferenta', nu!? Incerc sa o dau jos, sa-mi accept vina a ceea ce sunt si am fost, dar nu stiu cum. Pentru un moment am crezut ca am reusit sa o ajut, sa o inteleg, sa o iubesc, dar era doar un vis. Se pare ca nici asta nu am invatat. Incerc sa o fac, de dragul tau. 
Te mint de asta data.
"Aceeasi mereu,"

AdCast - Ads from the Community

×

Friends

Comments


Add a Comment:
 
:iconsesam-is-open:
sesam-is-open Featured By Owner Apr 6, 2014
Lovely Girl by RogerKeithBarrettMultumesc frumos:)
Reply
:iconwirecase:
Wirecase Featured By Owner Feb 17, 2014
Thanks for the :+fav: girl!
Reply
:iconmaximwolf:
Maximwolf Featured By Owner Oct 6, 2013  Student General Artist
Thanks for watching the group! ^^
Reply
:iconarttatack:
arttatack Featured By Owner Jan 7, 2013
I made a music video with one of your images!
[link]
Reply
:iconmalinasiatat:
MalinaSiAtat Featured By Owner Nov 12, 2012
La multi ani :)
Reply
:iconarmyangel08:
Armyangel08 Featured By Owner Nov 12, 2011  Hobbyist Photographer
La multi ani !:hug:
Reply
:iconthecolorsofmymind:
TheColorsOFMyMind Featured By Owner Nov 12, 2011  Hobbyist Writer
Multumesc :) :hug:
Reply
:iconiordachelivia:
iordachelivia Featured By Owner May 2, 2011
merci de watch:D
Reply
:iconthecolorsofmymind:
TheColorsOFMyMind Featured By Owner May 2, 2011  Hobbyist Writer
Ti-am vazut blogul. :) Ar trebui sa faci deviatii ce ai pe acolo si sa le urci pe #ROLiterature :)
Reply
:iconiordachelivia:
iordachelivia Featured By Owner May 3, 2011
cand am timp o sa incerc. merci de sugestie:d
Reply
Add a Comment: