Caramiziu

Suflete tari, suflete reci și suflete de sticlă. Cel mai mult îmi plac sufletele de cărămidă. Sunt și tari și reci și portocalii. De ce-mi place portocaliul? Păi, mi-aduce un pic a soare. Ai putea spune că soarele-i galben, dar mie îmi plac răsăriturile și apusurile. Pentru mine soarele-i portocaliu. (Oricum galbenu-i culoarea hepatitei.) Cărămida are și găuri ca să se poată scurge amarul fiecărei țigări fumată de nervi, ca să se poată scurge și cafeaua uneori mult prea amară și ca să poți privi lumea așa cum e ea. Vezi? N-am dreptate? Cărămizile pot lăsa urme pe oriunde se duc. Cărămizile-s perfecte nu numai pentru construit case și pentru desenat. Cărămizile-s perfecte pentru suflet pentru că întotdeauna vor rămâne în picioare chiar dacă se mai ciobesc atunci când dă cineva cu ele de pământ, dar ele rămân! Când eram copil, le foloseam pe post de cretă și acum îmi pare rău. Dacă știam că-s bune de suflet, mi-aș fi construit și eu măcar un zid în jurul sufletului meu de sticlă și n-aș mai fi stat să lipesc bucățele de fiecare dată când aruncă cineva cu o piatră. Chiar îmi pare rău.

Cred că mă fac dealer de cărămizi!