TheColorsOFMyMind

         Pentru prima oară după mult timp, aseară, i-am văzut pe EI așa cum o făceam înainte. Așa cum sunt în realitate, pierduți într-o lume a celor cinci simțuri pe care  le dețin, lumea pe care o pot atinge și vedea. Era căzut în patima alcoolului, arăta ca pe moarte (probabil că o parte din el era deja acolo). Cunosc atât de bine viciul ăsta, habar n-aveți că l-am mâncat pe pâine încă de când eram copil. L-am urât, l-am iubit, l-am încercat, l-am înțeles, dar la un moment da

         Într-un fel sau altul ți-aș blestema numele, dar nu mă ține. Gândul că te-am pierdut face oricum destule ravagii. Și te caut în fiecare moment, dar mă răzgândesc imediat spunându-mi că am altele mai bune de făcut. Te caut în perfecțiunea sunetelor, visule clandestin, iar tu te faci că plouă.  Sper să te lovească singuratatea și pe tine cât mai curând, să te lase fără suflu și să cauți sunete perfecte și cărți de citit doar ca să mă găsești.  

         "Începe distracția nepăsării, deja mă prinde rolul ăsta și am să demonstrez că voi ajunge la capăt cu sau fără voi. Mă prinde și culoarea din cap și îmi luminează zâmbetul altfel. O să mă iubești! Dar asta de mâine încolo... Și de mâine e bine. Am pus la cale o nouă piesă de teatru și am să vă surprind, pe unii mai mult și pe alții mai puțin, că așa e normal, dar vă promit că o sa fie inovatoare."- Septembrie 2012          M-a surprins și p

         Pășesc din nou pe scenă. Timidă, răsuflând greoi a viitor întreb:"Coincidență?". În rândul al treilea, demonii stau și așteaptă cu zâmbetul pe buze să dau greș. Îmi țipă să vorbesc despre trecut, că el e cel ce m-a creat și cel pe care l-am venerat ca pe propriu-mi Dumnezeu, dar eu tac. Aș cere prea mult de la ei dacă le-aș spune să înțeleagă. Și-mi pun muzica pe repeat, să mă întorc mereu la același gând, de parca ar fi nefinisat în vreun fe

         "Toți scriitorii (și ăia necunoscuți, ca mine) au mânile reci. Mă moștenești, ce naiba, vrei și mâini calde?", spunea mama. Pe lângă mâini reci, m-am mai ales și cu chisturi. Trecută prin drama spitalelor județene din România, mă pregătesc să mă las pe mâna bisturiului încă o dată. În loc să mă grăbesc, așa cum am făcut prima dată, aștept momentul în care voi întâlni oamenii oportuni. Oameni care îmi pot garanta recuperarea. E vorba de ce a

       E liniște! Asta îmi doream de fapt și de asta am parte. Încă mă bucur de ea, de soarele care s-a întors în ciuda tuturor scandalurilor dintre noi. A rămas la fel de atotștiitor, de iertător și cald. Spunea cineva "Ai grijă ce-ți dorești. S-ar putea să se îndeplinească!".  Asta era și ideea, nu? Am învățat oricum să-mi asum propriile dorințe si propriile-mi decizii. Mama îl numea teribilism în urmă cu câteva zile. Poate că așa e. Doar că, am învățat să-mi asum până și teribilismul ăsta de care îmi v

      Într-o dimineață, după o noapte de muncă și o zi agitată, am auzit urmatoarea afirmație: "Dragostea te poartă pe cele mai lungi drumuri, nu există scurtături.". La momentul respectiv era o simplă glumă, un lucru amuzant și fără subînțelesuri.      În drumul meu spre casă, însă, am apucat să mă gândesc la această afirmație, să o asimilez și să o înțeleg. Mi-am dat seama că mereu am ales cele mai lungi drumuri, în speranța că așa îmi voi strânge zeci, sute, mii de amintiri și sentimen

     Auzisem că așteptarea e cea mai grea. Nu pot să contest asta, dar pot să spun că nu mai vreau să aștept, că am rămas pe loc la o coadă interminabilă doar ca să ajung la mine. Da, mă aștept pe mine. Aștept să ajung la următorul capitol și tot ce fac e să stau la coadă, de parcă n-ar trebui să am trecere liberă către mine și cartea asta pe care o scriu, după cum v-am mai spus, din inerția unei vieți un pic cam agitate. S-a dus și agitația, s-a dus și dorul, s-au dus toți și toa